Copacii te scuipă!

Prea des trecem pe lângă ei,

Mult prea distraşi de lumea noastră.

Poate copacul din faţa casei tale

Vrea să-i povesteşti în fiecare seară câte ceva...

Poate chiar să i te descarci lui.

Iarna sunt triști și se ceartă cu zăpada,

Primăvara*s așa de colorați,

Dar tot nu-i bagi în seamă...

Vara, plini de verdeață,

Încearcă să-ți schimbe diminețile

Cu nuanțele lor jucăușe.

Când vine toamna,

O infinitate de culori,zâmbete, ochi și mii de pete de pe frunzele lor ,

Vor să-ți vorbească.

Dar tu iar treci nepăsător pe lângă ele,

Înjuri, scuipi, le dau cu piciorul.

Atunci începe ploaia...

Și fiecare frunză povestește sutelor de picături câte un basm.

E mijlocul zilei și te duci grăbit spre facultate.

Mergi prin Cișmigiu,

Pe sub brațele copacilor, absorbit de alte gânduri.

Iar ei te scuipă

Sătui de oftatul și de fața ta tristă...

Te scuipă

Și alte zeci de picături se scurg pe tine fără să le dai atenție

Și e iar toamnă...

Și toamna-i frumoasă...

Titlul e în Criză.

A fost odată…

Ce a fost?

O lacrimă cristalină ce te învelea în miez de noapte?

Sau poate un oftat ce-ţi gâdila auzul în liniştea serii.

Atât?

N`ai uitat nimic?

Poate zâmbetul învechit de pe chipul tău.

L-ai pus în buzunar şi s-au aşezat pe el mii de grame de praf.

Când vei înţelege că banii nu aduc fericirea?

Poate atunci vei ieşi din `criză`!

Ce mai aştepţi ca să zâmbeşti?

O telegramă ceva?

Tocmai ai primit-o!

Semnat, Alex Zâmbăreţul!

Toamna murind.

Toamna în grădină îşi acordă vioara.

Plâng strunele jalnic, lung şi prelung

Şi-n goala odaie acorduri ajung...

Şi plâng în odaie, şi eu din vioară...

Plâng strunele toate lung şi prelung.

Fereastra e deschisă... vioarele plâng...

O, ninge... şi toate se sting...

Palidă, toamna nervoasă, cântând a murit...

Îmi cade vioara şi cad ostenit,

Iar toamna, poetă, cântând a murit.

Piano.

Si iar toate-s triste.

Si azi ca si ieri --

Potop de dureri.

Si visul apune

În negrul destin...

Si vremuri mai bune

Nu vin, nu mai vin,

Si nici mângâieri...

Si iar toate-s triste,

Si azi ca si ieri...

baaanc!

l`am văzut la Claus pe FB.:

- Ce te aduce la biserica, Ioane?

- Iaca, am venit sa ma spovedesc.

- Nu-i nevoie, ti-am citit blogul

Genial:))

Poemă în oglindă.

În salonul plin de vise,
În oglinda larg-ovală încadrată în argint,
Bate toamna,
Şi grădina cangrenată,
În oglinda larg-ovală încadrată în argint.
În fotoliu, ostenită, în largi falduri de mătase,
Pe când cade violetul,
Tu citeşti nazalizând
O poemă decadentă, cadaveric parfumată,
Monotonă.
Eu prevăd poema roză a iubirii viitoare...
Dar pierdută, cu ochi bolnavi,
Furi, ironic, împrejurul din salonul parfumat.
Şi privirea-ţi cade vagă peste apa larg-ovală,
Pe grădina cangrenată,
Peste toamna din oglindă -
Adormind...
Eu prevăd poema roză a iubirii viitoare...
Însă pal mă duc acuma în grădina devastată
Şi pe masa părăsită - albă marmură sculptată -
În veşmintele-mi funebre,
Mă întind ca şi un mort,
Peste mine punând roze, flori pălite,-ntârziate
Ca şi noi...
Zi, finala melodie din clavirul prăfuit,
Or ajunge plânsul apei din havuzele-nnoptate.
Vezi, din anticul fotoliu -
Agonia violetă,
Catafalcul,
Şi grădina cangrenată,
În oglinda larg-ovală încadrată în argint...

vise?

Sunt prea sărac să visez...

Regret.

De mult, de mult cunosc doi plopi
Ce-mi stau şi azi în cale -
Îmi place mult ca să-i privesc,
Dar mă cuprinde-o jale...

Căci parcă-mi spune-un nu-ştiu-ce...
Ca mâine poate am să mor -
Şi dânşii n-or mai fi priviţi
De nici un trecător...

Frig!

Sunt lângă un gard rupt,

Şi vântul bate cu frunze ude -

Sunt mai urât, sunt supt,

Frigul începe sticla s-o asude.

Pe strada aplecată la vale

E-o toamnă ca o poezie veche -

Vântul împinge fusta femeilor în cale,

Cu una din ele nu mai putem fi o pereche.

Toamna rupe afişe şi flori,

E mai trist departe-n prăpăstii -

Să faceţi foc pe zi de mai multe ori;

O, trebuie să fie trist departe-n prăpăstii...

Fulgi de zăpadă rătăcitori...

Cumpăr o oră.

Un om a venit de la munca tarziu, obosit si nervos, gasindu-si baiatul de 5 ani asteptand la usa.
- Tati, pot sa te intreb ceva?
- Da sigur, despre ce e vorba? a raspuns omul
- Tati, cati bani castigi pe ora?
- Asta nu e treaba ta. De ce ma intrebi astfel de lucruri. Spuse omul nervos.
- Doar vreau sa stiu... Te rog spune-mi, cat castigi pe ora?
- Daca trebuie sa stii, castig 50$ pe ora.
- Ah, a raspuns micutul, cu capul plecat.
- Tati, imi imprumuti te rog 25$?

- Tatal s-a infuriat: "Daca singurul motiv pentru care m-ai intrebat asta este ca sa imi ceri niste bani sa iti cumperi o jucarie prosteasca sau alte porcarii, atunci du-te direct in camera ta la culcare. Gandeste-te de ce esti asa egoist. Nu lucrez din greu in fiecare zi pentru asa copilarii"

Micutul a mers in liniste in camera si a inchis usa. Omul s-a enervat si mai tare pe intrebarile baiatului. Cum a putut sa puna asa intrebari doar pentru a cere niste bani.Dupa o ora, omul s-a calmat si a inceput sa gandeasca: Poate chiar era ceva de care chiar avea nevoie sa cumpere cu 25$ si chiar nu mi-a cerut bani des. Omul a mers la usa baiatului si a deschis-o.

- Dormi? a intrebat...
- Nu tati, sunt treaz, a raspuns baiatul.
- M-am gandit, poate am fost prea dur mai devreme, spuse tatal. A fost o zi lunga si m-am descarcat pe tine. Uite aici ai 25$.

Micutul a sarit, zambind.

- Multumesc tati, a zbierat. Dupa aceea a scos un pumn de bani.
Omul a vazut ca baiatul avea deja bani si s-a enervat din nou.
Micutul si-a numarat incet banii si s-a uitat catre tatal sau.
- De ce vrei mai multi bani daca deja ai? a spus tatal.
- Pentru ca nu am avut destul, dar acum am, a replicat baiatul
- Tati, am 50$. Pot sa cumpar o ora cu tine???? Te rog sa vii mai repede acasa maine. Vreau sa mananc cu tine.
Tatal a fost distrus. Si-a luat baiatul in brate si l-a implorat sa il ierte.

Este doar o reamintire pentru toti ce lucreaza din greu in viata. Nu ar trebui sa lasam timpul sa treaca printre degete fara sa petrecem timp cu cei care chiar conteaza pentru noi, aceia apropiati de inimile noastre. Sa ne amintim sa impartim cei 50$ din timpul nostru cu cineva pe care iubim.

Daca maine murim, compania pentru care lucram ne va inlocui foarte usor, in cateva ore. Dar familia si prietenii pe care ii lasam in urma o sa simta pierderea pentru tot restul vietilor lor...